Rezultate pentru eticheta "teste antigen"
O nouă săptămână de școală fără teste de salivă. Părerile sunt împărțite în rândul constănțenilor: „În România totul este cu susul în jos”
Vacanța de iarnă s-a terminat astăzi oficial pentru toți elevii. Copiii de grădiniță și cei din ciclul primar au revenit după o pauză de mai bine de două săptămâni. În noul an, elevii s-au întors în colectivitate fără teste antigen. Acestea lipsesc și nu se știe exact când vor fi din nou distribuite. Părinții își fac griji pentru siguranța celor mici, mai ales că ne aflăm în plin val cinci al pandemiei.
Unii elevi și profesori din Constanța consideră că testele de salivă nu trebuie să dispară din școli: „Tocmai în perioada următoare vor fi absolut necesare și utile”
Testele de salivă nu trebuie să dispară din școli. Este părerea celor mai mulți dintre profesori, elevi și părinți care spun că sunt instrumente utile în combaterea noului coronavirus în unitățile de învățământ. Asta după ce, Raed Arafat a anunțat că testele de salivă nu vor mai fi distribuite în școli pentru că achiziția acestora a fost contestată.
Unii medici de familie constănțeni nu sunt de acord cu testarea rapidă anti-COVID în cabinetele lor: „Nu știu cum ne vom descurca. Necesită foarte mult timp”
Testarea rapidă pentru depistarea infecției cu SARS-COV-2 va fi posibilă în toate cabinetele medicilor de familie. Guvernul a aprobat ieri o Ordonanță de Urgență care reglementează această măsură. Medicii de familie îi vor putea testa pe cei care au simptome specifice COVID-19, iar pentru acest serviciu vor fi plătiți cu 50 de lei per persoană. Cu toate acestea, sunt și cadre medicale care nu văd cu ochi buni decizia Ministerului Sănătății și spun că volumul de muncă pe care îl au de făcut este oricum mult prea mare.
Elevii constănțeni au venit luni dimineață netestați la școală: kit-urile cu teste de salivă nu au ajuns la timp
Majoritatea elevilor constănțeni a venit astăzi la școală netestată. Motivul? Copiilor nu le-au fost distribuite testele pentru salivă. Acestora li s-a spus vineri că s-au epuizat și că vor primi din nou atunci când stocul se va suplimenta. La orele prânzului, două milioane de kit-uri au ajuns la inspectoratele din toată țara, iar de mâine elevii vor reluare procesul de testare.